12 septembrie 2015: Mamut Bike Race – Alba Iulia

Data: 12/09/2015 Ora: 10:00 - 16:00 Locație: Alba Iulia

12 septembrie 2015: Mamut Bike Race – Alba Iulia

Un nou concurs de ciclism?

Nu. E mai mult de atât. Este un nou mod de a împrieteni mișcarea cu explorarea unei noi piste numită de pasionați Transalpina bicicliștilor, de a îmbina distracția cu protejarea mediului înconjurător și de a contopi aventura cu autodepășirea. Toate într-o competiție din categoria cross-country, destinată în principal sportivilor amatori, suficient de bine pregătiți în abordarea traseelor montane.

Concursul, organizat de Bicheru Cycling în colaborare cu Primăria Municipiului Alba Iulia, se va desfășura pe un singur traseu, considerat de dificultate medie, pentru bicicliști amatori, suficient de bine pregătiți în abordarea traseelor de acest tip. Traseul de concurs va fi definitivat şi anunțat cu cel puțin 3 săptămâni înainte de data concursului, până la data de 23 august 2015. Lungimea traseului de concurs este de aproximativ 30km, iar diferența de nivel pozitivă de maxim 1000m.

Evenimentul, programat pentru data de 12 septembrie 2015, este o competiție outdoor desfășurată în mare parte prin pădurea din apropierea municipiului Alba Iulia. Traseul va include zone de asfalt (noua pistă de biciclete), pământ, pietriș, bolovăniș și iarbă (drumuri forestiere și poteci turistice). Parcurgând traseul vei ajunge în zone de belvedere asupra orașului, cât și pe vârful Mamut (altitudine 765m), cu o excelentă panoramă înspre Pietrele Ampoiței și Piatra Craivii. Desfășurarea evenimentului are loc cu plecare de la baza de agrement din zona Mamut, construită pentru a oferi albaiulienilor şi turiştilor un spaţiu amenajat pentru picnic şi recreere.

Categoriile de concurs sunt Masculin (14-18 ani, 19-29 ani, 30-39 ani, 40+) și Feminin (14-29 ani, 30+). Se fac clasamente pentru categoriile specificate, precum și un clasament general. Se premiază primii 3 (trei) clasați la fiecare categorie. Se acordă premii în bani, diplome și medalii, precum și eventuale produse oferite de către sponsori și parteneri.

Detalii suplimentare se pot obține pe site-ul competiției

http://mamut.bicheru-cycling.ro,

respectiv pe pagina de facebook dedicată evenimentului

https://www.facebook.com/mamutbikerace

Pedalează în Cealaltă Capitală!

 

Locul de plecare/întâlnire:

Tags: , ,

Recomandă evenimentul:

Lasa un comentariu