11 iunie 2011: București pe două roți – Editia I

Data: 11/06/2011 Ora: 09:30 - 13:00 Locație: Bucuresti

11 iunie 2011: București pe două roți – Editia I

Vino să te împrieteneşti cu oraşul în care trăieşti!

O prietenie se construieşte în timp, cu răbdare, şi se bazează pe cunoaştere reciprocă. Nu poţi fi prieten cu Bucureştiul dacă nu-l cunoşti, dacă nu-i afli istoria şi nu-i înţelegi evoluţia. Vino să afli mai multe despre istoria Bucureştiului, să-i cutreieri străzile şi să-i admiri frumuseţile ascunse. Împreună vom da viaţă oraşului şi-l vom face mai prietenos!

Ce-ţi propunem

În luna iunie, pe data 11, hai să vizităm împreună Biserica Stavropoleos, Foişorul de Foc şi zona Ateneului. Între aceste obiective ne vom deplasa cu orice altceva decât cu autoturismul. Noi preferăm bicicleta, dar eşti liber să alegi ce vrei. În afară de maşină! Iar la sfârşitul zilei, dacă doreşti, vom bea o limonadă împreună.

Program

- sâmbătă, 11 iunie

- vom repeta evenimentul în fiecare a doua sâmbătă din lună, atât timp cât condiţiile meteo ne vor permite.

- pentru o mai bună organizare, ne vom împarţi în grupuri de vizitatori. Alege, din programul de mai jos, ora de pornire care ţi se potriveşte cel mai bine. Apoi înscrie-te în echipa respectivă:

Orar de vizitare

  Biserica Stravopoleos Foişorul de Foc Zona Ateneului Român
Echipa 1 12.00 9.45 11.15
       
     

Ce trebuie să faci?

- să te înscrii, completând formularul accesat din tabelul de mai sus (inscrierea este obligatorie, grupurile de vizitatori putand beneficia de  serviciile ghizilor doar pe baza listelor de inscriere)
- să fii pregătit să plăteşti taxele de vizitare
- să respecţi regulile de conduită în incinta locaşurilor de cult
- să îţi alegi mijlocul de transport. Totuşi, recomandăm folosirea bicicletei, dacă îndepliniţi toate condiţiile legale pentru deplasarea în condiţii de siguranţă pe drumurile publice. De aceea, înscrierile se pot face doar de către persoanele majore. Eventuala înscriere a minorilor se va putea face doar de către un adult, care va purta întrega răspundere pentru participarea acestora.

ATENŢIE ! Deplasarea între obiective se face pe răspunderea participanţilor !

TARIFE

Biserica Stavropoleos

- Chiar dacă vizitarea este gratuită, recomandăm să donaţi o sumă pentru a ajuta întreţinerea unor astfel de monumente

Foişorul de Foc

- Adulţi: 3 lei / persoană
- Elevi, studenţi, pensionari: 1,5 lei / persoană *

zona Ateneului Român (prezentare)

- Adulţi: 2,5 lei / persoană
- Elevi, studenţi, pensionari: 1 leu / persoană *

* vă rugăm să aduceţi documentele care atesta faptul că puteţi beneficia de preţul redus.

Pentru cei care doresc să închirieze biciclete, Asociaţia Bate Şaua să Priceapa Iapa oferă un număr limitat de biciclete, cu 30 de lei.

Ce ai de câştigat?

- vei avea ocazia să vizitezi locuri istorice din Bucureşti, alături de oameni care îţi împărtăşesc curiozitatea
- în fiecare loc te aşteaptă ghizi cu experienţă, pregătiţi să îţi povestească atât istoria oficială, cât şi poveştile mai neobişnuite care se leagă de acele locuri
- vei face mişcare şi, în acelaşi timp, te vei bucura să descoperi locuri şi oameni la care nu eşti atent în mod normal, prins de grijile zilnice
- vei putea simţi tihna Bucureştiului într-o zi de odihnă
- vei putea simţi că Bucureştiul e într-adevăr şi oraşul tău, te vei bucura de el şi îl vei respecta mai mult
- vei avea ce să povesteşti prietenilor din alte oraşe sau de peste hotare atunci când vin să te viziteze

————————————

Suntem Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România şi ne propunem ca, prin proiectele desfăşurate, să aducem împreună oameni pasionaţi de transportul alternativ (biciclete, mers pe jos, trotinete, role, etc.) şi să convingem cât mai mulţi români să adopte aceste variante de transport.

Nu există nici o taxa suplimentară pentru participanţii la “Bucureşti pe două roţi”, în afară de tarifele obişnuite pentru fiecare muzeu sau obiectiv vizitat. Pe viitor, ne propunem să decidem împreună cu participanţii la acest proiect ce obiective să includem în traseu şi ce alte activităţi ar completa în mod fericit programul.

Pentru informaţii suplimentare, contactaţi-ne ! Vom încerca să-ţi răspundem în cel mai scurt timp !

Locul de plecare/întâlnire:

Recomandă evenimentul:

Lasa un comentariu

Trackbacks/Pingbacks

  1. Ce putem vedea weekendul acesta prin Capitala / Expozitie multimedia de reclame vechi romanesti, PetExpo, Raliul Clasic Interbalcanic | Toata Romania Stie - news - 10/06/2011

    [...] Bucuresti pe doua roti – Editia I – vizita la Biserica Stavropoleos, Foisorul de Foc si zona Ateneului. Detalii si program aici. [...]